Hram: Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul
Stareþ/ã: Ieronim Tamas
Adresã: loc. Bãile Olãnesti, Valcea,Romania
Fiind situat pe teritoriul localitãtii Bãile Olãnesti (comuna Bãrbãtesti), judetul Vâlcea, la aproximativ 30 km de Rm. Vâlcea, sub crestele Muntilor Cãpãtânii, accesul la aceastã asezare monahalã se face pe DN 64A, Râmnicu Vâlcea - Bãile Olãnesti, trecând prin Pãusesti-Mãglasi, virând la stânga spre satul Cheia, apoi pe Valea Cheii, pe un drum forestier practicabil si accesibil si cu mijloace auto, pânã la Izvorul Frumos, care tâsneste de sub steiul de stâncã lung de aproape 50 de metri, pe care este clãditã biserica schitului, având hramul ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
Din pisania actuala a schitului rezultã cã întemeietorii sunt Pahomie monahul si Sava Haiducul, în anul 1520, justificându-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
Dupã o altã pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mânãstirii Bistriþa, care în anii 1519-1520, când reclãdeste Bistrita, dãrâmatã de tunul lui Mihnea cel Rãu în anul 1509, zideste si Schitul Pahomie, în amintirea faptului cã la Izvorul Frumos, în pustietatea masivului Buila, în drumul pe care-l cautã prin pãdure ca sa ajungã la Sibiu, spre a scãpa de urgia lui Mihnea, îsi gãseste salvarea vietii sale si a celor care îl însoteau în pribegie. Printre prietenii sãi se afla cãpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul cã, zãbovind stãpânul sãu de mai multã vreme aici, deseori a fãcut incursiuni prin localitãtile învecinate, pentru a face rost de hranã.
Data de 1684 din pisania de astãzi a schitului este presupusã a fi anul în care a avut loc repararea schitului, în acelasi an fiind renovatã si Mânãstirea Bistrita de Constantin Brâncoveanu, în calitate de descendent al familiei Craiovestilor.
Din 17 decembie 1824, avem date scrise despre starea schitului ”Izvorul Frumos” - metocul mânãstirii Iezer: ”Biserica se aflã spre dãrâmare cu totul”. Din anul 1880, schitul a fost pãrãsit. Abia în 1952 s-a reclãdit biserica în forma ei initialã, dupã trasãturile zidurilor rãmase, cu zidari din Costesti si tâmplari din Bãrbãtesti, pictura fiind executatã de Stan Hermeanu, în 1956. Cu timpul pictura s-a deteriorat, fiind refãcutã în 1997, de cãtre ierodiaconul Popa Nicolae din Perisani.
Sfinþirea schitului s-a fãcut la 30 septembrie 1956, de cãtre episcopul Iosif al Râmnicului, ºi a fost încredinþat spre îndrumare pãrintelui Veniamin de la Schitul Pãtrunsa.
Primul vietuitor al schitului reînnoit a fost cãlugãrul Ioasaf Ionescu, venit de la Arnota. El moare în 1980 si este înmormântat lângã zidul bisericutei schitului. Dupã aceastã datã, schitul este pãstorit de tânãrul monah Galaction Zelig, format duhovniceºte de pãrintele Lavrentie Sovrea de la Mânãstirea Frãsinei, însufletind schitul cu vietuitori si scotându-l astfel din anonimat. Simtindu-se obosit, pãrintele Galaction cere Preasfinþitului Gherasim, pe pãrintele ieromonah Ieronim Tamas, de la mânãstirea Nicula, fiul duhovnicesc al Înaltpreasfintitului Pãrinte Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Clujului, pentru a prelua conducerea schitului. Cererea este aprobatã începând cu data de 1 ianuarie 2002.
Biserica, construitã sub o mare stâncã (pe care se aflã chipul Domnului), având în apropiere o cascadã cu apã de munte, rece ca gheata, îsi asteaptã în liniste si rugãciune vizitatorii.
